Å¢in minte rãsãritul la care ne-am uitat
Eram copii atunci şi parcã ne-am jucat
Îmi împleteai tu pãrul oxigenat şi lung
Mã înãlţam pe vârfuri la buze sã-ţi ajung
Fugeam de la cabanã în noapte prin pãdure
Ne speriam de foşnet, mã bombardai cu mure
Prindeam stihii în noapte din ramurã de brazi
Te prefãceai cã mori, în braţe ca sã-mi cazi
Umblam desculţi prin frunze, piciorul dezgolit
Mi-l atingea doar iarba, tu nu-mi erai iubit
Pe lume doar noi doi , ca nişte proşti râdeam
Privindu-ne prin gene, ce tare ne amuzam
Petalele de flori, petalele albastre
Le-am prefãcut în viaţã, semn al iubirii noastre
În amintirea mea nu pot sã te ating
Cum aş putea ca astãzi durerea sã o sting?
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
frumos redatã o clipã minunatã de viaţã devenitã nostalgie
