A mai rãmas aprins, un biet opaiţ
Cu creştetul pleşuv, spoit pe trup cu baiţ;
Fãclie efemerã uitatã pe fitil
Dã o luminã fadã, în lipsa lui de stil.
Ce mânã îngereascã te ţine-n luminare?
Ce stavilã de vânt îţi mai dã rãsuflare?
E sigur cã-ntr-o zi va pierde vâlvãtaia
De vântul cel sãlbatic va înteţi bãtaia
Aprins şi apoi uitat,
Cu suflet tremurat,
Sãrmanul de opaiţ, vecin cu falimentul
Prea îngrozit de moarte îşi scrie testamentul.
Murdar şi spart şi chel,
Aşa cum era el,
În jurul lui dãdea luminã
Aceasta îi aduse
A pãtimirii vinã.
