În loc de prefaţã: prietene, chiar dacã ţi se
pare povestea mea prea lungã sau desuetã,
fã un efort şi citeşte-o cãci este adevãratã. Sã
facem ca astfel de monstruozitãţi sã nu se
mai întâmple!
Pe şoseaua aglomeratã
Printre maşini se aratã
Mogâldeaţã mişcãtoare;
Se pun frâne la motoare.
O cãruţã ca o droagã
Şi un cal ca o mârţoagã.
Fânul este pus în claie
Cãruţa se încovoaie.
Un om slab şi încã tânãr
Şade rezemat pe-un umãr.
Coasa sus pe fân o are
În a calului spinare.
Ars de soare la figurã
Pai de grâu ţine în gurã.
Cu buzele-l molfãieşte
Cu dinţii paiul suceşte.
Liber îi este se pare
Gândul dat într-o uitare.
Privirea nu prea adâncã
Pe sub pleoape o aruncã.
Necazul de-şi aminteşte
Calul prinde de-l loveşte.
Amintitele-i uitãri
Şi le scuipã în ocãri.
Trage-n deznãdejde calul
Sã poatã sã urce dealul.
Este slab şi ponosit
Nemâncat şi obosit.
Picioarele sângerânde
Cu gleznele tremurânde
Vrând sã le punã proptele,
Se fac calului mai grele.
De durere împiedicat
Calul a alunecat.
În genunchi a închinare
Omului cere-ndurare.
Ochii-n lacrimi îi îneacã
Capul mai mult îl apleacã.
Mai face o opintire
Terminatã într-o icnire.
Ca bezmetic cãruţaşul
Se fãcu calului naşul.
Å¢ipã, suduie, înjurã,
Şi îl biciuie cu urã.
Cãruşaşul e aprins
Parcã de diavol e prins.
Dã cu biciul tare-n cal.
Loviturile cad val.
De i s-a sfârşit norocul
Vinovat e dobitocul
Ce îndurã neclintit
Soarta lui de obidit!
Sã ştii cãruţaş mojic,
Nici tânãr şi nici voinic,
Rãul ce tu l-oi avea
E adus de altcineva.
Calul duce în spinare
O povarã mult prea mare;
Dar tu ai în piept pitit
Suflet mic şi prãpãdit.
Paiul ce îl tot roteşti
Te ajutã sã gândeşti?
Sau e paiul prisosit
Ce din minte ţi-a ieşit?
Ca sã acoperi lenevia
Şi sã-ţi potoleşti trufia
Vinovat tu ai gãsit
Pe cel care te-a slujit.
Din doi unu-i blestematul
Şi doar unul vinovatul:
Vina animalului,
CÄ‚RUÅ¢AŞUL CALULUI!
