prin flori atârnate de sãlcii
cu cetera strânsã la piept
se leagãnã-n unde voinicul
ce-l duce aiurea tumultul.
se ţese o boare-n amiazã
şi pietre roteşte adâncul.
pe apele curse la vale
alaiuri sãrace-n comori
or duce voinicul cu ele
sã-l punã mãicuţii-n pridvor.
pe munte sã cadã tot cerul
mai bine omoar-o, furtunã
pe maica ce-aşteaptã voiniocul!
sorocul l-o ţine pãdurea
şi mirul l-o pune un brad
i-o face luminã din lunã
plãmadã un mãr drept colac.
ce ochi, ce furtunã, ce trãsnet
petalã de floare de sânge
în pieptul mãicuţii strecoarã.
e rãu tare mãicuţã pe afarã
mai bine te du în vecie
în negura gropii ce nu mai învie.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Doru, mã onoreazã bunãvoinţa ta. Numai faptul cã am pãrerea ta mã face sã n-o şterg. Am mai cosmetizat-o dar tot şchioapãtã. (cratiţa nu este compatibilã cu poezia)
