În fiecare zi îmi puneam
Un zîmbet la Soare.
Acolo-l ţineam
În plinã dogoare.
Crezi cã în zori îl strângeam?
Nu, rãmânea aşa întins.
Dimineaţa-l scãldam,
Şi-l fãceam de necuprins.
Când a secat apa cereascã
Lipsit de cãldurã
A început sã descreascã.
Lãsând loc la urã.
S-a chircit, s-a gârbovit,
Pânã într-o zi când s-a topit.
Pãlise şi fiind tare obosit,
Zâmbetul meu a murit.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
zambetul nu moare
se odihneste pe buze
pana cand o lacrima cade in dor
sa il cheama
Oricum, nu cred ca e normal ca lipsa zambetului sa lase loc urii care e un sentiment destul de greu de stapanit daca nu esti obisnuit sa traiesti cu el.
