Pe când Matcovschi basarabeanul
Scria â€ţDoar femeiaâ€
Eu alergam desculţã de griji
Prin grãdina cu flori
A bunicii moldovene.
În timp ce anii treceau
şi Femeia lui Matcovschi basarabeanul
devenea mai Reginã decât Floarea
eu înfloream adolescentã
în praful oraşului dintre maluri de ape.
Astãzi când Matcovschi plânge
Frângerea în douã a limbii strãbune,
A culturii române
Rãsfirate de-alungul celor douã maluri
Ale Prutului
Eu, femeie, pãşesc atentã
Printre spinii care l-au rãnit pe Pãunescu,
Conduc prudent cursul vieţii
Sã nu întâlnesc stâlpul lui Vieru
şi caut adânc în mine
rãdãcinile Basarabiei,
sorã a mea,
a ta,
a noastrã.
