Ochii mei s-au umplut de toate ploile lumii.
Mã dor stropii grei!
De atâta apãsare,
Irişii au luat culoarea durerii,
Pupilele s-au dilatat a mirare...
Strâng pumnii lângã firele albe din tâmplã
şi muşc strigãtul ce vrea sã ţâşneascã
din hãurile conştiinţei.
Mã prãbuşesc în mine,
A câta oarã?!
ascunzând în ungherele memoriei
tristeţi nebãnuite de nimeni...
***
Plimbã-ţi degetele lungi pe strune de chitarã,
...şopteşte-mi lângã tâmplã poezii de dragoste.
Atinge-mi inima cu petale primãvãratice
Sã-mi ajungã parfumul pânã la suflet.
Mângâie-mi ochii cu ghemetoace de nori,
Fã-mi pãrul aripi cu adierea vântului,
Iar seara, aprinde-mi lumina Lunii
Sã-ţi pot citi în ochi iubirea.
***
Trupul meu e mormântul
În care Dumnezeu mi-a pus sufletul.
Nu pot sã zbor,
Nu pot sã cânt,
Nu pot sã plâng...
Mã vreau liberã!
Mã vreau dincolo de lutul fiinţei!
Locul meu nu e aici.
Vreau în lumea mea...
În lumea harpelor de sidef
şi a cuvintelor nerostite,
vreau în lumea de soare
cu iarbã verde şi linişte selenarã.
Mã vreau acasã, lângã divinitate!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
poezia ta exprimã atâta nevoie de iubire !!încerci sã evadezi, dar din iubire nu se poate evada
