mã uit în oglindã şi vãd
cã sunt undeva...
la mijlocul drumului
unde-mi coboarã inima,
ascunsã în vorbele ţesute
pe pânza pictatã de viaţã,
conturul nu mi-a crãpat
e neted,
abia ghicindu-se-n-oglindã
unde se poate citi,
şi chiar reciti
locul în care stau doar cu mine
de pe-o zi pe alta
sã-mi aştept fãrã sfârşit povestea
în culorile veşniciei,
iar ochii-mi înca rãmân sã smulgã
privelişti nepregãtite
de sufletu-mi
ce are de vorbit cu un cuvânt
asemãnãtor unui verb
conjugat obsesiv
la un timp
numai de mine ştiut!
