-dacã am zâmbi noi la lume
când ziua ar cãdea cu brumã?
atunci ar putea sã ne semene
şi ne-ar strânge în braţele ei,
-dacã ne-am întinde între noi
liniştea aşezatã smerit?
atunci nişte oameni ar duce în braţe
poezia prezentã la trecerea timpului,
-daca destinul îl vom juca
când nimic nu mai doare?
atunci simplu va fi ca eternitatea
sã fie o carte deschisã spre moarte,
-daca Dumnzeu ne vorbeşte prin Noi
cu iubire nepreschimbatã în urã nicicând?
atunci va rãzbate din viaţã oricând
misterul Divin pe care-l atingem cu mâna...
Dacã ar fi toate astea ar fi o lume perfectã şi vorba ta sunt prea mulţi de dacã. Suntem imperfecţi, ca şi lumea în care trãim şi poate cã aceastã imperfecţiune este frumuseţea noastrã. Faptul cã suntem un infinit de trãiri, de sentimente, de stãri, ne face sã fim speciali şi face din Terra un loc aparte. E bunã tematica abordatã.
