Cerul ninge albul imaculat
Cã veşmântul din basme
Acoperind o cãrare anume,
Ce se îndreaptã pe înserat
Alunecând sã asculte colinde
În sat, unde copiii sunt toţi
Bucuroşi de zãpada ce curge
Ca o beteala frumoasã de flori.
E iarna, care a venit din nou
Plinã de ea, şi cu-n suflu rece,
E elegantã şi are un pãr argintiu
Cu flori de gheaţa ca nişte ace
De sticlã şi din fulgi ce se ridicã
Ca un dor cristalin ce aleargã
Şi suflã cã o fantasma acusticã
În omãtul fin care e un alint
Curat pentru suflete care nu mint.
E ger şi e ghiatã printre stele şi nori
Iar luna adoarme şi ea adeseori,
Albeaţa iernii e peste tot şi-n noi
Ne-mbraca albul iar inima ne e crenguţa
De brad împodobitã şi cu colinde dalbe.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Un tablou de iarna cu iz de sarbatori de bucurii si iubire.
