Se scurge timpul versurilor
Care tac şi trec prin gânduri
Cu chipuri ce se molipsesc în roci
Sculptate şi absorbite în timpul lor,
Se topesc literele în degetele mele
Asudate de o dorinţã ce cade dogorâtã
De-un zãvor uitat de-o clipã asprã.
Un tablou plin aş spune, dar mã amãgesc
De toate câte sunt, de lumea care merge
Prin frunze palide şi mântuite de-o cãrare
Şi un ceasornic care atârnã-n ore crase
Pe-o coloanã în depãrtare şi dupa noi
Care uitãm momente prabuşite-n zori!
