Nu-i o dorinţã ci un extaz
E un poem între limite şi etern
O iluzie fãrã acoperire uneori
E un chip pe care-l vedem
Când ochii închidem
Un cânt pe care-l auzim
Chiar şi atunci când nu dorim
Frumuseţea-i mereu o grãdinã
Înfloritã în nori, unde îngerii
Zboarã fãrã oprire-n eternitate.
Viaţa însã-şi e-o frumuseţe
Conteplatã-ntr-o oglindã
Tainicã cu izvoare pline de culori
Şi cuvinte ce ne-apropie de cer.
