În aceste douã cuvinte de flori şi fructe
Existã dimineţi de gânduri îndulcite
De gustul sãrutului tãu parfumat,
Existã dimineţi amãrui fãrã urma
Sãrutului tãu care a uitat sau poate
Nu a vrut sã-l lase acolo unde este,
Uneori sunt zile întregi când trec
Momente goale şi zile întregi doar
Cu gândul la tine şi dorinţa aceea
Care nu trece fiindcã iubesc acele
Dimineţi care sunt între fructe şi flori
Şi drumuri ce-aş vrea sã le strãbat
Şi sã încerc s-adulmec ca o nebunã
Orice urmã a ta ce a fost lângã mine
Toatã noaptea cu acelaşi parfum
De fructe şi flori intre dimineţi nesfârşite.
Ireversibile aceste imagini, mereu aceleaşi
Şi totuşi altele unde unicul eşti numai tu,
Exişti sau poate nu, e sigur doar un gând
Al meu, asemeni uni câmp de flori cu un
Parfum ce gustul tot îl simt mereu şi iar
Între fructe şi flori ale dimineţilor nesfârşite.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
iubirea adevãratã rãsare între fructele şi florile dimineţii, ca în minunatul tãu poem,mi-a plãcut mult, toatã admiraţia mea