O zi ca oricare altã zi. Ar trebui sã iau lucrurile aşa cum vin şi mai ales atunci când vin. Imi spun in gând şi îmi propun ca astãzi sã nu fac nimic, sã nu ies din casã, sã dorm şi sã lenevesc în pat, sã manânc altceva în loc de masa de prânz,gândul îmi zboarã la o clãtitã,de fapt la mai multe iar seara sã iau prânzul în loc de cinã, sa vorbesc vrute şi nevrute cu fiimea care mã agaseazã cu debitul ei verbal, o sursã inepuizabilã de nimicuri care ei i se par fireşti.
Gânduri şi iar gânduri,pe care le percep asemeni cuintelor care nu ajung. Taci gândule! Dar nu, vorbeşte în continuare şi trebuie sã-l ascult. Il ascult fiindcã nu se opreşte niciodatã, el ma judecã pentru tot ce fac şi ce nu fac, tot ce simt şi ce nu simt aşa cã-l las sã curgã aşa cum vrea el. Incerc sã ţin pasul, uneori rezist, alteori nu.
