Visez o lume în care sunt o floare
Cu petale roz, privind nemãrginirea,
Sã-mi umple sufletul de soare,
În timp ce versul leagãnã iubirea,
Visez o viaţã în cântec de caval,
Ce cântã dorul cu mâini ce-mbãtrânesc,
Privesc pe mare valul ce vine cãtre mal,
Cu veşti dela cei pe care îi iubesc.
Visez o clipã sã fiu singur în tãcere,
Acolo sus, pe steaua mea albastrã,
Din suflet sã-mi arunc orice durere,
Sã retrãiesc altfel iubirea noastrã.
Te privesc de-acolo şi mi-e atâta dor,
Cum zâmbeşti cu ochii şi cu gura,
Cu atâta drag îţi cuprind fãptura,
Şi te strâng la piept atâta de uşor.
Visez, cã fãrã vis nu pot trãi,
Mi-e silã sã trãiesc prin lumile grãbite,
Plinã de oameni cu chipuri ipocrite,
Mã voi ascunde-acolo în cea din urmã zi.
Pe steaua mea albastrã, sus spre rãsãrit,
Voi lua cu mine tot ce am iubit,
Culori, vioara cu sunet tãinuit,
Poezia, cântul şi chipul celor dragi,
Mã vor conduce-acolo, cei trei magi
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
O poezie superba chiar daca ma intristeaza putin visul tau, in fond e realist si metafizic in acelasi timp. Stii sa atingi prin versuri esenta lucrurilor. Dar nu numai prin versuri: sa nu uitam vioara, pictura, frumosul in general. Spor la scris!
Aveti dreptate, este multa ipocrizie in lume, insa cu lumina sufletului se poate invinge si ce poate fi mai frumos si mai luminos decat iubirea. Probabil ca versurile ni le vom duce fiecare, acolo, pe steaua destinului ca ofranda, ca recolta, ca unul din fructele vietii.
4.
iubire, dor, vis, dispret fata de ipocrizie, destin...toate la un loc..frumos!
