Ce vreau sã vã spun acum e o poveste stranie poate puţin dantelatã pe ici, pe colo, dar miezul e adevãrul adevãrat. Eram în vizitã la un prieten, ne-am luat cu vorba şi cu un pahar de vin şi nici n-am bãgat de seamã când a trecut timpul. Trecuse de 10 seara, am dat un telefon sã-mi anunţ soţia unde sunt şi cã vin urgent acasã. Nefiind prea convinsã de sinceritatea mea, a dat un telefon pe fix (îmi cunoştea prietenul ), noroc cã nu plecasem şi i-am rãspuns, s-a liniştit. Am plecat puţin cam ameţit, pe stradã nu era nimeni, oraşul pãrea pustiu.
Drumul meu trecea printr-o piaţetã, în mijlocul ei era o maşinã cu motorul pornit, un far era aprins cel din dreapta era stins. Am ajuns lângã maşinã, era tare ciudatã, nu avea uşi iar caroseia era o tablã inoxidabilã curbatã ce se deschidea spre spate. La volan o doamnã care tocmai voia sã plece. I-am fãcut semn sã stea şi am informat-o cã un far era stins. Doamna nici nu coborâse bine, cã maşina a demarat şi a plecat, am rãmas amândoi împietriţi, eu mi-am revenit repede dar doamna împietrise nu numai la figurat ci şi la propriu, stãtea nemişcatã, nu scotea o vorbã, privea fix în direcţia maşinii care dispãruse în noapte. Am apucat-o de braţ, am zgâlţâit-o sã se trezeascã, braţul era tare ca piatra,
nu şi iute ca sãgeata cã o sã credeţi cã sunt neserios. m-am apropiat şi i-am privit faţa, era cenuşie-marmoratã. Am sunat imediat la 112 şi în 5 minute a venit Smurdul, Asistenta s-a apropiat de pacientã, a examint-o şi imediat a început sã ţipe la mine, cã îmi bat joc de salvare, cã o sã le plãtesc drumul şi cã aş face bine dacã aş lua-o eu în cârcã şi sã o duc la in muzeu
VA URMA
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Interesant, astept cu sufletul la gura sa vad ce se mai intampla.
