Ce-mi spune glasul tãu, iubito,
Mã minte cã e varã şi vântul e hai-hui ?
Sã stãm la gura sobei ce tu ai încãlzit-o,
Sã bem vin din ploscã şi sã mâncãm gutui.
Ce-mi pot spune picurii de rouã,
Când niciodatã tu n-ai putut vorbi ?
Şi cum taie sufletul în douã,
Ce nici o inimã nu poate povesti.!
Aş vrea sã priveşti adânc în mine,
Şi sã salvezi doar ce îţi mai place,
Şi de mai gãseşti ecouri clandestine,
Aruncã-le-n noroi şi adânci bãltoace.
Priveşte fulgii de zãpadã reflectând lumina,
Şi adunã-mã din tot ce-a mai rãmas,
Vino cu mine sã-mi arãţi grãdina,
Acolo voi petrece ultimul popas.
Mângâie-mi privirea ce tu ai amãgit-o,
Când stãteam sub ramuri de cais,
Şi numai eu voi şti dece, iubito,
Eşti iubirea mea dintre real şi vis
,,Aş vrea sã priveşti adânc în mine,
Şi sã salvezi doar ce îţi mai place,
Şi de mai gãseşti ecouri clandestine,
Aruncã-le-n noroi şi adânci bãltoace.'
Superbe versuri, a venit vremea curateniei sufletesti, trebuiesc cernute faptele Costele!
