N-ai spus nimic atunci când ai plecat ,
Voiam sã-mi spui doar câteva cuvinte ,
Şi-am înţeles cã m-ai uitat
Azi nu mai vreau sã îmi aduc aminte .
Tu nici nu vrei ca sã-ţi deschid ,
Cãci pentru tine cheia e pierdutã ,
N-auzi suspinul cum pluteşte-n zbor ,
Şi mã striveşte-ncet acelaş dor ,
Ce-ascunde o lacrimã tãcutã .
Iubirea ta nicicând n-o sã mã cheme,
Niciodatã n-ai vrut sã o deslegi ,
Vom arde amândoi într-o durere ,
Dar vina nu a fost decât a mea ,
Nu te-am fãcut sã mã-nţelegi ,
Tu ai plecat şi n-ai privit în urmã ,
Şi azi mã macinã acelaş dor ,
Şi n-am sã te opresc , deşi aş vrea ,
Sã fac un pat din frunze de mohor ,
Sã mã iubeşti o clipã ,
Şi apoi sã mor .
Ulrum 2012
.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
nicu, îţi mulţumesc în numele lui almi pentru urãri şi i le voi transmite
E devastator ce scrii Costele. Iti cunosc sufletul prea sensibil, stiu ca asa simti dar de fapt tu stii ca toti iti sunt aproape. Apropo, scuza-mi scaparea: Multi ani si sanatate pentru Almy!
da, am lucrat la un spital în Libia cinci ani, într-o localitate, Garian, de unde începe deşertul, unde am scris multe poezii de dor, într-o perioadã în care am rãmas singur, soţia şi copiii i-am trimis acasã fiindcã uitaserã ce e aia şcoalã şi în Olanda, unde sunt acum copiii mei, mai toate poeziile mi le-a luat fiica mea
Tristeţe, regret, nostalgie, toate adunate în aceste frumoase versuri. Vãd cã aţi cãlãtorit ceva în aceşti ani, la un moment dat aţi postat o poezie scrisã în Libia, dacã nu mã înşel.
