Cad fulgi de nea ca nişte lacrimi grele,
Norii cenuşii, cerul l-au acoperit,
Tristã noapte, fãrã lunã, fãrã stele,
Rândunele şi lãstuni, de mult ne-au pãrãsit,
Frunze ruginii prin ierburi suspinã,
Şi ramuri plâng, în liniştea adâncã
Din univers a dispãrut orice luminã,
*FIAT LUX’, Dumnezeu nu spusese încã
Fulgii de zãpadã se lipesc de geamuri,
Parcã-s fugãriţi de umbre şi de vânt,
Plâng copacii, lãcrimând din ramuri,
Plâng înãbuşit, fãrã un cuvânt,
Eu ştiu c-am fost ursit, sã te adun din vise,
Şi din basmele din care ai venit,
Afarã, iarna ucide petunii şi narcise,
Cu mâhnirea sufletului rãnit
Inima ta parcã este goalã,
A mea, plinã de sbucium tãinuit,
Îmbrãţişate strâns, dar fãrã glas,
Când fulgii de zãpadã
Se scuturã în poalã
Şi se topesc încet,
Atât a mai rãmas
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Eu ştiu c-am fost ursit, sã te adun din vise,
Şi din basmele din care ai venit...
,,Inima ta parcã este goalã,
A mea, plinã de sbucium tãinuit,
Îmbrãţişate strâns, dar fãrã glas,
Când fulgii de zãpadã
Se scuturã în poalã
Şi se topesc încet,
Atât a mai rãmas'
Frumoase versuri dar putin cam triste!