Ca un colţ de stâncã, e sufletul din mine,
În mijloc de ocean şi biciuit de vânturi,
Deşi stingher de-apururi, sub ape cristaline,
Se leagã de pãmânt prin profunzimi de maluri.
Pare-un bulgãre de stâncã, ce stã sã se scufunde,
Când, acoperit de valuri, îl zguduie oceanul,
Pare cã se-neacã, dar are temelii profunde,
Când valul se-mblânzeşte, apare iar limanul.
El, petic de pãmânt, înãlţat de-o palmã,
Prin valurile crunte, ce sapã sã-l doboare,
Pare o colinã când marea este calmã,
Ca o solie-a lumii, trimisã cãtre soare.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Aceste versuri imi aduc aminte de cineva drag, bunicul meu, care era din ostrov. Imi place aceasta poezie!
2.
Da, dar e un ostrov bine infipt si luminos incat oricat de furioasa va fi marea, ostrovul din tine va rezista.
