Tãcut, amurgul sângerã-n luminã,
Şi apele-nserãrii lucesc ca un rubin,
Întinsurile zãrii par un peisaj marin,
E-atâta de subţire pânza înserãrii,
Vãluri strãvezii pe marginile zãrii
Luna-apare-ncet, albã şi seninã,
Mã priveşte cald, sclipind ca un safir.
Acolo în amurgul depãrtat şi stins,
Se vede cum apare blânda searã,
Pãşind încet, adusã de-un zefir,
Stau la fereastra lumii, tot privind afarã
Şi mã-nfioarã infinitul cerului aprins.
Dar iatã zorile-aurii parcã-s rame de tablouri,
Piscuri de azur, trec dincolo de nouri,
Scrie sufletul cuprins de atâtea doruri,
Pe flori de albãstrele cu miezuri de topaz
O zânã-ntinde mâna, m-atinge pe obraz,
Eu scriu pânã ce ochii mã dor de obosealã,
Şi legãnat de zânã, intru-n lumea irealã.
2010
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
O lume de basm, de pura feerie, parca ar fi o pictura vie.
2.
Inspiratie, maiestrie, magie, asta simt eu in poezia ta.
