Inima mi-e tristã,
Dar mai altruistã,
Poate mai cuminte,
Decât înainte,
Şi mai curatã,
Decât altãdatã,
S-o iei cu mânã blândã,
Sã nu-ţi fie osândã,
Mã las îmbrãţişat,
Fiindcã te iubesc,
Iar privirea treazã,
Deodatã se curbeazã,
Pe trupul tãu,
Şi-l înfãşoarã,
În fiecare searã.
Îmbrãţişezã-mã,
Nu te ascunde,
Speranţei,
Nu-i pot cere sã aştepte,
De aceea,
Pierd în liniile rotunde,
Toate liniile drepte,
Pe care le trasasem ieri,
Crezând,
Cã-n toamna mea târzie,
Ca într-o chilie,
Voi ascunde primãveri,
Acum,
Doar mugurii m-aşteaptã,
Sã le fiu luminã,
Sã fiu o razã dreaptã,
În seara seninã,
Ia cãrbuni aprinşi,
Şi apã ne-nceputã,
În noapte mã descântã,
Priveşte-mi ochii stinşi,
Ca o razã frântã
