Ca sã ucizi cuvintele-ntre noi,
Ai încuiat uşa cu mistere,
Ai aruncat cheia-ntr-un zãvoi,
Şi-ai umplut noaptea cu himere,
Acolo unde stau, pe-o stradã oarecare,
O luminã vie deodatã s-a aprins,
Azi au mai rãmas, doar triste felinare,
Şi neavând vreun rost, toate-ncet s-au stins,
Nu mai ştiu unde mi-am pus vioara,
Fãcutã dintr-un lemn de paltin crud,
Am uitat cântul ei şi când vine seara,
Doar ca un ecou îl mai aud.
