PRINTRE COPACI USCAÅ¢I
Mergeam departe-n zãri, privind îngândurat,
Printre copaci uscaţi şi fãrã rãdãcini,
Când dorurile vechi se-ascund într-un oftat,
Ducând povara unei lacrimi, cãzutã-n mãrãcini.
Mã gândeam la tine şi-ntr-una mã-ntrebam,
Trãind aceeşi teamã, cã n-ai sã mai revii,
Din molatice surâsuri, doar unu l-aşteptam,
Sã vinã în tãcere, prin nopţile târzii..
Mergeam printre copaci, cu crengile uscate,
Spre vadul unde tãcerile, mute, se opresc,
Sã te-ntrupezi din vise argintate,
Şi sã-ţi vorbesc de pãsãri şi zborul lor ceresc.
Inima bolnavã, parcã-i ruptã-n douã,
De-ai ştii cât mi-e de dor, când singur şi desculţ,
Cãlãtoresc printre copaci cu crengile uscate,
Rãsar în întuneric , ca nişte nãluci ciudate,
Când vãzduhul e arşiţã, sau când cerul plouã,
Drumul mi-e destin, n-am cum sã renunţ,
Se lumineazã noaptea, apare luna nouã,
Doar ea mã mai alintã, cu mâinile-amândouã
2011
|
