PLOAIA
Şi ploaia este tristã fãrã tine,
Iar stropii ei cu nimburi de azur,
Cântã ca un bucium pe coline,
Şi trece ca o boare, peste plaiul pur.
Şi ploaia este rece fãrã tine,
Şi-ngheaţã gândul meu fugar,
Când fulgere, ca nişte destine,
Prefac pãmânu-ntr-un decor lunar.
Cerul crede cã lumea-i idealã,
Şi-o priveşte atât de bucuros,
Dar în umbra serii parcã-i irealã,
Se mai aude-o şoaptã abisalã,
Ce se-mprãştie cu-n tremur dureros.
Cuvintele sunt numai irizaţii,
Sau stropi de ploi ce zboarã-n vânt,
Doar iubirea caldã urcã-n spaţii,
Ploaia e cãdere rece, pe pãmânt
2010
|
