LUNÄ‚ ARGINTIE
E noapte seninã şi zânele se-adunã,
Vesele, danseazã goale în poianã
Sub scânteierile clarului de lunã,
Eu privesc zâmbind, cu ochi fãrã prihanã.
Luna argintie, în ceruri adoratã,
De Beethoven şi Debussy cântatã,
Un nor plumburiu, cu faţa de cãlãu,
Zburând tiptil spre ea, vrea sã o înhaţe,
Înspãimântatã, vrea sã se arunce-n hãu,
Luceafãrul îndrãgostit, sare şi o prinde-n braţe,
Tãceţi odatã, neliniştite doruri,
Dece vã zbuciumaţi, în dangãne de clopot ?
V-aţi ridicat în învãlmãşite zboruri,
Ca nişte frunze ruginite, în furtunã,
Lumea-i un tablou, parcã pictat de lunã,
Se stârneşte ploaia, ce cade ca un ropot.
2012
|
