CEAS PROFETIC
Pãrul tãu roşcat, vâlvoi, este o minune,
Amurgul îi clãdeşte cununi de caprifoi,
Şi poleind cu aur lumea, când apune,
Soarele, nostalgic, priveşte înapoi.
Mai lumineazã o troiţã, ce stã la o rãscruce,
Lângã o fântânã, ce pare o nãlucã,
Priveşte gârbovitã, icoana de pe cruce,
Gãleata, ca o maicã, bate toaca-ntr-o ulucã,
Ziua îşi dã duhul şi încet ea moare,
Adoarme prin grãdini cu multicolore flori,
Un cântec cald de înger, se-aude la izvoare,
Tu zâmbeşti în vis, te-alintã luminile din zori,
Eu simt un ceas profetic, inima-i capricioasã,
Şi dimineaţa plec, cu soarele pe mãri,
Neliniştit, trecutul, ca un pãcat m-apasã,
Când rãsunã-n suflet, uitatele chemãri.
Mã-ntorc pe-aceeaşi cale, plinã de ispite,
Pe sub cireşii goi şi uscaţii meri,
Cu ochii întristaţi de zâmbete mâhnite,
Iubirea mea ţi-apare, albitã de dureri.
2013
|
