E toamnã, oamenii ies pe câmpuri şi livezi,
Adunã orice poamã, grâu-i secerat,
Belşugul este strâns în snopi sau în grãmezi,
Crengile sunt goale şi câmpu-i resemnat.
Zãrile sunt limpezi, amurgul scânteiazã,
E-n tot o plinãtate şi-ndemn de bucurie,
Peste-ntinderile calme, o pajurã vegheatã,
Câţiva nori pe cer , par o broderie.
Pãdurea-i sãgetatã de un stol de grauri,
Foşnesc crengile cu frunze ruginii,
Se rãcoreşte vremea ce vine pe coclauri,
Pãsãrile pleacã şi lasã câmpiile pustii.
Privim cu nostalgie ziua care trece,
Şi-ncheie şirul celor cu-atâtea întristãri,
Chipul cald al zilei este tot mai rece,
Şi-ncet se depãrteazã, întors spre alte zãri.
Vin zile mohorâte care mã-nfioarã,
M-apropii-ncet de tine ca de-o primãvarã
2013
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Atmosferã bucolicã, vibrare pe coarda cea mai sensibilã a sufletului, o picturã nãscutã din cuvinte...Frumos!
mulţumesc Allexya, şi pentru mine toamna e anotimpul care vibreazã într-un acord perfect cu sufletul meu mai melancolic şi sentimental şi, fiindcã şi pictez îmi oferã cea mai largã şi mai caldã paletã de culori,
m-au bucurat mult cuvintele tale
Nu stiu cum vad ceilalti toamna, insa, pentru mine este cel mai poetic moment al anului, iar dumneavoastra ati surprins in acest poem vitalitatea toamnei (1 strofa), culorile ei inconfundabile (strofa 2 si 3) si ati incheiat frumos, in ultima strofa, cu caracterul nostalgic, melancolic, al acestor luni, in care inca ne mai aflam, care face din toamna muza principala a multor poeti. Bravo!
