Rãsunã-n cãuşul sufletului un cânt
Ca o litanie de sfânt,
Un cânt de pãsãri printre ramuri,
Un cânt de ploi ce bat în geamuri,
Un cânt de foşnete prin lanuri,
De-acum nimeni n-o sã cânte,
Sufletu-i cu aripi frânte,
Parcã-i o pasãre în cuib stingher,
În sufletul ei se împletesc,
Ca-ntr-un dans ceresc,
Amar şi doruri de-altãdatã,
Din viaţa ei uitatã,
Atunci când, veselã, zbura spre cer.
Totul se va destrãma în zori,
Iar gândurile se vor aşterne,
Precum petalele de flori,
Şi lacrimile printre perne.,
Iar cuvintele se-neacã,
Când sufletu-i gonit şi pleacã.
Rareori auzeam nişte ecouri,
Când cerul era plin de nouri,
Mergeam departe, înspre rãsãrit,
Şi-ntr-un pustiu m-am rãtãcit,
Şi obosit,
Am cãzut,
Prin nişte vechi ruine,
Nu m-a durut,
Cã nici nu mai ştiam de mine
2012
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Un poem cu o constructie reusita, dar putin cam multa tristete. Hai, un pic mai vesel Costele!
