CÂND VOR ZBURA IAR FUNIGEI
Livada a-nflorit devreme,
Şi sufletul meu este un cânt,
Adie printre crizanteme,
Dar se izbeşte de un vânt,
Prea rece ca sã îl pãstreze,
Cât a dorit sã-l înţeleagã !
Sufletul a vrut sã îl sãrute,
Strivindu-i buze reci şi mute,
Aroma lor i-a dat-o-n dar,
Dar vântul n-a rãspuns cu dor,
Şi-a ştiut cã totul e-n zadar,
Iar într-o zi ,
Se va prãbuşi,
Din zborul lui hoinar,
El nu ţi-a dat o floare ca sã-l crezi,
Culeasã de prin nu ştiu ce livezi,
S-a mulţumit sã-ţi dea iubirea veche,
Tãinuitã sub noiane de zãpezi,
Sã audã viscole-n ureche,
Dar la varã când vor zbura iar funigei,
Nimeni nu va putea sã îl mai vadã,
Prin pãdurile de tei,
Sau nu ştiu ce livadã,
El de mult va fi plecat,
Într-un trecut uitat
2013
|
