ISPÄ‚ŞIRE
Apune soarele de aur şi rubine,
Atins de umbra serii, alunecã pe şes,
Mã-ndeamnã dorul râuri ca sã trec,
Spre zãrile îndepãrtate şi senine,
Acolo-ntr-o chilie,
Într-o pãdure arãmie,
Viaţa vreau sã mi-o petrec,
Dar râurile sunt învolburate,
Şi podurile,toate, prãbuşite,
Vreau s-ajung la Tine,
Pe drumuri neumblate,
Sã uit de dureri şi de ispite,
Sã-mi caut mântuirea,
Mergând acolo, sus,
Ca un credincios supus,
Dar drumul ştiu cã este greu,
Când în cumpãna osândei,
Trag, oftând, trecutul,
L-am încãrcat cu vise,
Sau dureri, pe rând,
În care zi a fost începutul,
Nu mai ştiu nici eu,
Şi din tot ce am simţit,
Mai este viu un gând,
Gândul mântuirii,
Mã strânge la fel ca o cãtuşã,
Iar din amintiri a mai rãmas,
O mânã de cenuşã
Vreau s-arunc din suflet,
Lacrimi şi suspine,
Şi sã mã-ntorc la tine,
Dar drumul este lung,
Aratã-mi Doamne calea,
Întoarcerii în mine,
Fiindcã la tine, iubito ,
Este greu s-ajung,
Mã chemi sã mã mângâi,
Dar ştiu cã gestul e amar,
Fiindcã simt cã-n el,
Nu-i nicio dãruire,
Ştim amândoi prea bine,
Cã totul e-n zadar,
Plâng iubirea ce se stinge,
Ea viaţa mi-a umplut-o,
Tu ştiu cã n-ai sã plângi,
Tu nu ai cunoscut-o,
Dar primesc îmbrãţişarea,
Ca o ispãşire,
2013
|
