INVOCARE LUI ORFEU
Eu m-am nãscut pe steaua mea albastrã,
Tu, în Olimpul locuit de zei,
Helios ţi-a fost tatã,
Mama, Calliope, o frumoasã muzã,
Ai venit cântând din lira ta mãiastrã,
Eroul unei alte Odisei,
Olimpul ţi-a fost casã, iubirea cãlãuzã,
Ai venit de-acolo ,
Frumos, tânãr şi ferice,
Cu lira dãruitã de Apollo,
Şi-ai cucerit-o pe Euridice.
Eu am venit într-o lume plinã de minciuni,
Tu ai venit din sferele astrale,
Sã-mi ierţi Orfeu acele slãbiciuni,
Care-au fost odatã şi-ale tale.
Ia-mã la tine sã mã las de rele,
Şi fã din mine om cu sufletul curat,
Înalţã-mã pe piscul Ararat,
S-ajung cu mâna pân-la stele.
Sunt ucenicul tãu plin de adorare,
Cântã-mi şi mie cânturile tale,
Şi fã din mine cântãreţul care,
Ca şi tine, a venit din zãrile astrale.
Tu n-ai ştiut şi nu mi-ai spus,
Cã iubirea e Cuvântul lui Isus,
Te-aş fii auzit de unde eşti, de sus,
Pentru tine Euridice a fost iubirea,
Dar când Hades a legat-o
În adâncurile mute,
Ai cunoscut nefericirea
Şi-ai devenit rapsodul iubirilor pierdute.
Când vântul rece vine ca sã scuture,
Petale de floare pe pãmânt,
Pare-o linã luminã de fluture,
Cu zborul dureros şi frânt,
Dece nu mi-ai spus pânã acum,
Cã iubirea-i foc, durere şi vãpaie,
Inima arde ca o vâlvãtaie
Care te face într-o clipã, scrum,
Rãmâne din tine doar un fum. ?
Nefericit, sufletul s-a întristat,
Te-ai întors printre nimfe şi naiade,
Şi frumoasele menade,
Nu te-ai uitat ,
La niciuna dintre ele,
Când îţi aruncau surâsuri şi ocheade
Şi la picioare, albãstrele,
Atunci te-au condamnat,
Şi s-au rãzbunat,
Când te-au aruncat,
În marea-nvolburatã de tornade.
Ai dispãrut, n-ai mai cântat,
Nu ai mai auzit ovaţii,
Dar muzele ţi-au pus lira pe cer,
Şi-acum strãluceşte ca un giuvaer,
Printre constelaţii
2012
|
