REBRET
Copacii desfrunziţi îmi înconjoarã casa,
Frunze ruginii cad moarte pe pãmânt,
Dar iatã, trãim acum vara, frumoasa
Cu zâmbete senine şi armonii de cânt,
Cine mi-a luat copilãria mea ca o baladã,
Atunci când inima-mi bãtea surdã şi oarbã,
Ca într-o neverosimilã livadã,
Prin care alergam desculţ,prin iarbã,
Dar anii au trecut,
Copilãria mea nu ştiu când a crescut,
Şi peste ani. inima a început,
Sã batã tãinuit,
Unde erai atunci de nu te-am întâlnit ?
Malt mai târziu, te-am întâlnit pe-un deal,
Tu, pe o cãrare, te duceai în sus,
Şi eu mergeam, îngândurat, la vale,
Am tresãrit când te-am vãzut,
Ca o zânã mi-apãreai în cale,
Totul mi se pãruse ireal,
Erai frumoasã de nespus,
O clipã te-ai oprit,
Şi m-ai privit,
Dar apoi, grãbitã, ai trecut,
N-ai ştiut,
Cã ai lãsat în urmã un suflet chinuit.
Regretam atât de mult ce nu-ncepuse,
Tot aşteptând, cât timp am irosit !
Visând iubirea ce-atuncea se nãscusr,
Dar ce minunat ai fost când ai venit !
Şi astãzi, când vulcani-s morţi,
Tu fãpturã îmbrãcatã-n doruri toatã,
Iubirea mea bãtrânã, acum o mai suporţi ?
Prin iarna care-n praguri se aratã ?
2013
|
