MEDITERANA
Eram cu toţii pe marea cu namile de valuri,
Ca Moise mã rugam sã se retragã înspre maluri,
S-aparã o cãrare,
Croitã de-adreptul peste mare,
Dar erau doar groaznice talazuri şi vâltoare.
Pãrãsisem ţãrmul cu vântul dimpotrivã,
Nevolnici, marinarii uitase sã se roage,
Vaporul, ca o coajã de nucã costelivã,
Troznea în pumnii mãrii şi simţeai apa cum te-atrage,
Furtuna înteţitã bãtea cu duşmãnie,
Şi pulberea sãratã lovea cu viclenie,
Pe punte, toţi oamenii pãreau în agonie,
Totul era geamãt, furtunã şi urgie.
Şi încleştat de spaimã, cu mâinile a rugã,
Priveam cum, zbuciumatã, nãluca se tot duce,
Mã gândeam cã vrea pe toţi sã ne distrugã,
Cu braţele întinse stam în bãtaia lunii,
Vedeam pe capul ei sclipind safirele cununii,
Care ieşeau din apã ca o imensã cruce.
O cruce pe care nici Isus nu a putut-o duce,
Şi rãstignit pe ea ne-a dat semnul izbãvirii,
Al milei , al iertãrii, al slavei şi-al iubirii.
1981
|
