NOAPTE FLĂMÂNDĂ
E noapte flãmândã de visele mele,
Şi bat în fereastrã blânde adieri,
Port lacrimi pe gene, simţindu-le grele,
De umbra lãsatã pe ochii stingheri.
Sunt tot mai aproape de gestul firav,
Cu trupul, cu gândul, cu tâmplele-ncinse,
Sunt tot mai aproape de visul bolnav,
Şi toate rãmân pe veci, necuprinse.
Mi-aduc aminte cã-n nopţi fãrã nori,
Cerşeam curcubee la sfinţii din cer,
Striveam între trupuri mirezme de flori,
Hrãnind o iubire cu gust efemer.
E noapte flãmândã sub cer fãrã lunã,
Las uşa deschisã la vechiul sãrut,
Vino iubito şi ia-mã de mânã,
Şi du-mã unde Timpul e necunoscut,
Era o noapte veşnicã şi-adâncã,
Iar Timpul nu se nãscuse încã.
2010
|
