Gãseşte-mi paşii pe lacul prãbuşit ,
Şi vei afla cât te-am iubit ,
Gãseşte-mi paşii pe muntele uitat ,
Şi ai sã şti cât te-am adorat ,
Priveşte-mi chipul în oglinda vieţii ,
Şi vezi ce-a mai rãmas din el acum ,
E obosit de semnele tristeţii ,
Ce-au nãvãlit în viaţa mea , oricum ,
Sã plângi privind în apele adânci
Şi-ai sã simţi cât o sã te doarã ,
Durerea sã ţi-o spargi de stânci
Gãseşte-mi paşii mei din acea varã .
Şti cât te-am iubit cu-adevãrat atunci ,
Pe stânci mai sunt şi astãzi flori de gheaţã ,
Pe munţi e frig , ca-ntr-un castel pustiu ,
Sãrutul meu nu ţi-a dat viaţã ,
Şi l-ai gonit atunci . Azi e târziu .
Gãseşte-mi paşii pe malurile mãrii ,
Şi-atunci vei şti cât am visat ,
Pãstreazã visul dragostei nebune ,
Ce ne-a unit şi-apoi ne-a-mprãştiat ,
Stai pe nisip şi-aruncã-ţi o privire ,
Å¢i-e teamã sã mã cauţi sus pe stânci ?
Mai crezi şi azi c-a fost doar nãlucire ,
Cã n-am plecat cu-adevãrat atunci .
Dar marea mi-a rãmas prietena cea bunã ,
Şi-mi va pãstra în ea secretul trist ,
Te va cuprinde-n ea ca o furtunã ,
Şi-ţi va spune dacã mai exist ,
Gãseşte-mi paşii printre dune ,
Pe-acel nisip pe care am pãşit ,
De vânturi , urmele de mult au dispãrut,
Şi-atuncea când m-ai pãrãsit ,
N-ai înţeles cã am murit
