Aş dãrâma cu un ciocan
barajul rochiilor tale
şi rãsturnatã pe divan,
cu toate farmecele goale,
sã mã strecor spre pulpa ta
ca-ntr-un tablou de Delacroix...
Am prins o patimã pestriţã,
O urã parcã visceralã,
C-aş desfiinţa orice rochiţã
Ce-acoperã o catedralã;
Cu turnuri, bolţi şi sacristii,
Sã intru-n ea, ca-n sanctuar,
Şi pradã jertfelor de vii,
Sã cad rãpus, pe pardosealã,
Cu mâna-ntinsã spre altar.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Originalã poezie!
2.
Fainã comparaţia iubita-catedralã! Faine şi imaginile demolator-suave :D
