doctorul de prieteni e un pictor cu vioarã
e un cântec ce coboarã
pânã-n suflet
pânã-n gând
sã aline prin cuvânt
si sã vindece de umblet
rãtãcirile din tine
rãtãcirile de-afarã
vine o vreme când cu toţii
fãrã frunze fãrã hainã
ne-aşezãm lã masa sorţii
sã ne vindecãm în tainã
sã ne vindecãm de lipsa
mâinii de alint din stringuri
sã ne întâlnim cu noi
sã ne întâlnim cu alţii
sã ne întâlnim ca fraţii
sã ne vindecãm de vina
de-a fi singuri
de-a fi singuri
doctorul cu suflet mare
e un prieten cu vioarã
un tablou de toamnã care
înfioarã
Când asearã am intrat pe net, primul lucru care mi-a zgârâiat ochii a fost lipsa unui nume care devenise una cu site-ul;Constantin Zãbran.Ceva mi-a spus cã prietenul atâtor cuvinte frumoase este mai singur de noi.Iar noi mai singuri de el.Acum scriu şi plâng şi sper ca lacrima mea amarã şi cuvântul sincer, sã aducã printre noi un prieten vindecat.
M-ai cutremurat cutreeratorule! Un gest cat universul ai facut cu aceasta poezie. Ai stiut sau ai intuit: sa ne rugam pentru el, este bolnav. Este un doctor mare, mi-a vindecat copilul acum 40 de ani cand nu mai aveam speranta, e o enciclopedie, un prieten cum rar poti intalni: OM MARE. Iti multumesc in numele lui pana se face bine si iti va multumi personal. Sa ne dea Dumnezeu sanatate la toti!
Foarte frumos gândul pentru domnul Zãbran! Sper din suflet sã se vindece şi sã fie puternic pentru cã este un om într-adevãr deosebit, un prieten în sensul adevãrat al cuvântului. Îi doresc multã sãnãtate!
