Domnul acela tuşeşte convulsiv, se cutremurã, îşi rupe plãmânii... Ochii dilataţi, buzele cianotice, faţa congestionatã...Îl privesc de aproape: aratã oribil! Deschide gura. Se sufocã. Mâna la inimã, durerea îi flageleazã mimica disperatã...Cade ca secerat. Mã reped spre el. Oamenii fac cerc... Femeile cu palma la gurã.... Ne simţim neutincioşi.
-Lasaţi-ma , faceţi loc la mine, sunt ştudent la medicina ..
Dupã dicţie şi fizionomie, tânãrul trebuie cã este grec. I se permite sã vinã aproape de cardiac, se lasã în genunchi, vârã degetele între maxilarele victimei atacului, îi scoate proteza şi începe sã-i sufle aer. Cu o mânã îi apasã ritmic şi insistent pieptul. Un fumãtor, aşadar,un mare fumãtor, îmi certific privindu-i degetele pãtate de nicotinã şi ţigareta încã arzând pe asfalt. Ce stupid! Îmi şterg fruntea, tremur tot privind muribundul nu mai în vârstã decât mine, dar mai slab, livid... Studentul renunţã...
Mã aşez pe o bancã. Dau reflex sã scot o ţigare, renunţ nu uşor... Şi eu sunt fumãtor, unul înrãit, inconştient...Respir mai mult fum, la birou, acasã, pe stradã...Tuşesc, expectorez, put oribil...
-Bãtrâne, îmi explicã amicul meu, internistul, n-ai nici pe dracu, uite radiografiile şi E.K.G.-ul!...Doar plãmânii încãrcaţi, alveolele...Funingine şi zgurã...Ai senzaţia, uneori, noaptea mai ales, cã te sufoci?...Cã inima mai bate şi haotic?... Normal, rãreşte ţigãrile!...Şi dacã mori la nouãzeci de ani, ce?!... Hai, cã n-ai cancer şi inima e în regulã...Totul normal!...
â€ţMã minte, ştiu, de ce sã se încurce cu mine, mã paseazã...â€
Pãrãseesc nemulţumit şi abãtut cabinetul. Ce-i pasã lui de sãnãtatea mea? Cum, adicã, n-am nici pe dracu? Şi acel om din parc era normal...
Azi lipsesc de la serviciu, m-am învoit, aştept sã intru la un specialist, profesor renumit..
-A, dumneata ... Eşti fumãtor, îmi aratã spre film, doar lobii ceva mai încãrcati, altminteri....Şi inima merge... Adicã merge bine!... Ştii, şi eu fumez, mã tot lupt sã mã las... Plãmânii se curãţã, se epureazã în cinci ani când te laşi...
Îi mulţumesc şi plec lãsându-l sã-şi termine ţigara.
-Domnule, n-ai un foc?... mã acosteazã un bãrbat...
-Nu, îmi pare rãu, de câteva zile nu mai fumez, îi rãspund.
-Ei, bravo, ai sã trãişti o sutã de ani...
Sunt la birou, parcurg dosar dupã dosar...Mã împotmolesc în texte şi idei, reiau...
-N-ai o ţigare? Mã întreabã colega din imediata vecinãtate.
-Nu am , îmi pare rãu, m-am lãsat.
-Şi nu zici nimic? Ia auziţi, bãieţi şi fete!... S-a lãsat...Şi cum e? Greu?...
-Deloc, nu-mi mai trebuie şi gata, îi rãspund fãrã sã o privesc.
-Dar te-au depistat cu probleme de sãnãtate? insistã altcineva...
-Încã nu, deşi m-au consultat mai mulţi doctori.
-Mda, dar uitã-te cum arãţi de câteva zile!... Hai, nu minţi!... Şi pe tata , când l-au consultat, l-au gãsit sãnãtos...şi n-a mai trãit nici douã luni...
-Fratelui meu îi dãduserã cel mult un an, intervine alt coleg, dupã ce s-a lãsat tuşea de rupea...
-În cinci ani se eliminã gudronul, nicotina, toxinele... le mai zic.
-Da, dar boala lucreazã... degeaba te laşi...
Îl privesc fãrã neprietenos şi ies din birou. Da, boala lucreazã, ştiam asta...Este ceea ce nu îmi plãcea sã aud...Nu sunt în apele mele de o vreme, tuşesc, mã înţeapã în piept, dorm separat de soţie, sunt nervos,o reped...
-Bãtrâne, ce-i cu tine?... Arãţi oribil, nu te mai odihneşti?... Te-a pãrãsit nevasta? mã interogheazã un prieten...
Acasã insomnii, mã privesc des în oglindã, la serviciu la fel...
-Du-te, omule, la doctor, nu te vezi... mã sâcâie şi soţia, ce te macinã!?... Å¢i-e rãu şi nu spui, te ascunzi...
â€ţMda, mã macinãâ€, îmi confirm şi plec la plimbare sã o evit.
Traversez la pas pãrculeţul, reperez locul în care acel bãrbat îşi dãduse sufletul. Mã opresc pe o bancã din apropiere. Din eter, cu ochii minţii, revizualizez chipul acelui om, spasmele...
-Şi dumneata te-ai lãsat de fumat, mã abordeazã bãrbatul care se aşeazã lângã mine... Îl privesc direct, sunt contrariat, nu ştiam sã fi fost urmãrit...Îmi pare cunoscut, nu ştiu de unde sã-l iau...Ei lasã, nu te mai frãmânta sã înţelegi!... Uite, ia aceastã carte de vizitã, ai adresa...Prezintã-te negreşit, chair astãzi, nu trebuie sã faci programare...Du-te acum!Tot eşti liber...
Sunt de câteva momente în ciudata anticamerã... Cufundat în unicul fotoliu, cu inima în ritm galopant, încã fascinat de frumuseţea seraficã a tinerei femei care m-a primit, privesc spre sursa stranie de luminã albastrã, nefiresc de albastrã difuzând ca printr-o fantã din zid şi mã întreb dacã nu trãiesc o iluzie,o nãscocire a minţii: în clipa în care superba fãpturã a trecut prin perdeaua de luminã, halatul ei alb ca din voal, intim mulat, şi-a pierdut materialitatea, s-a dizolvat dezvãluindu-i nuditatea zveltã şi senzualã.A dispãrut cu cartea de vizitã în mânâ ca şi cum nu a atins cu picioarele goale pardoseala, plutind mai mult...
Încã fixez consternat lumina. Descopãr cã nu existã o uşã,cum am crezut, ci doar acea perdea de luminã albastrã şi strãvezie în dreptul unei suprafeţe de perete.
-Teribil! ... îmi exprim uimirea, nesigur de impresia pe care o am,de realitatea pe care o trãiesc la asemenra cote. Pãrul lung şi negru, chipul senin şi surâzãtor, gâtul delicat, umerii, sânii, pubisul, coapsele...Ca o zânã goalã, din ce în ce mai goalã...
Îmi amintesc deodatã cum am ajuns şi de ce mã aflu în acest loc enigmatic, periculos poate... Un pumnal de spaimã mi se înfige în inima gata sã îmi iasã din piept.
-Haide, şi o vãd în perdeaua de luminã, goalã şi strãlucitoare, îmi face semn cu o mânã, cu cealaltã îşi descoperã chipul, trecând prin pãr degetele superb şlefuite, sã mergem, îmi şopteşte surâzând.
Cu suflarea tãiatã mã ridic, îmi impun calm, mã clintesc, tremur din toate fibrele, pãşesc sfios, mã apropii de ecranul de luminã, fiinţa se retrage, abia o întrezãresc, o urmez, trec prin lumina albastrã, mã privesc o fracţiune de secundã, sunt gol, îmi e jenã, dincolo e beznã, vãd trupul serafic al tinerei ca pe o luminã mişcãtoare, vie, plutind, sub tãlpile mele goale, deodatã, un hãu, mã prãvãlesc imponderabil, aspirat, mã nãuceşte un zgomot asurzitor şi aud de undeva din urmã, închizându-se douã mase imense, ca douã bolţi, cu stâlpi diformi, aliniaţi, albi, fosforescenţi, suprapunându-se , mã izbesc de pereţi umezi, lipicioşi, un infern de sunete şi şuierãturi amplificându-şi ecoul, înainte,prin beznã, aud zgomote ritmice, amestec de zgomote ca de burduf, un şuierat asurzitor şi sacadat, ciocniri ca de stânci uriaşe dintr-o substanţã cãrnoasã, flascã abia disting o formã stranie, ca un limb mişcãtor atârnând din plafon, mã uimeşte cã nu m-a izbit, ating în vitezã pereţii, pe degete, în palme şi pe corp, la locul de contact, simt un lichid vâscos, sunt absorbit de un tunel circular, elastic, inelar, vuietul şuierãtor se amplificã, cad în gol, mã izbesc, un miros insuportabil ca de intestin în putrefacţie, tubul prin care sunt aspirat devine tot mai strâmt, ca un lumen care se strânge, mã simt imobilizat, mã zbat sã mã desprind din masa ca un gel, din mâlul ca de mlaştinã, hârâitul, şuierul, turbulenţele ca de burduf mã nãucesc, nu mã mai pot mişca, sunt captiv, mã scufund, mã sufoc, aer...!
|
