Bisericile,
coşuri omogene
licãrind atemporal,
fãrã coşari,
fumul meu cãit izotrop,
ignorând aurul poleit,
a trecut boson prin coş,
particulã însufleţitã
din inima staţionatã temporal,
şi urcã mai departe
cumva îndoit a cruce
încã în viaţã,
şi urcã mai departe
tunelând cerul
întemeiat de sfinţi,
pânã în dimensiunea
zero a Domnului,
Şi uite aşa
tot intru şi ies din biserici,
poleit la intrare,
sfinţit la ieşire,
cu mâinile murdare pe afarã.
