Am atins o poezie
mângâind o coşmelie,
m-am prelins şi am atins
cu un gard lungit spre mâine,
cu un codru la un câine,
cu desagi suind pe spate
plini de ziuã şi de noapte,
cu o coasã ascuţitã
pentru iarba neopritã,
cu vis cald, la ora trei
fagi arzând cu foc zei,
cu speranţã de-i e greu,
am atins cu un alt eu.
Înger ce mã tot priveşti,
cu toţi ochii mã iubeşti
neatins, sã te-ating ating eu ?
tu doar eşti îngerul meu !
---------------
- la revedere, poate pe curând -
pe lângã drum
poate sunt fum,
şi ies în drum,
mã vezi acum,
acesta sunt,
în poezie, punct,
cumva cum sunt,
dac-o urma, ceva,
e virgula,
şi dac-o sta
în viaţa mea
ce-o continua,
de n-oi mai scrie,
punctul din mine
mai dã o ştire.
O virgulã frumoasã
scrisã din casã.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Eu sper sã scrii în continuare, fiindcã odatã ce te-a atins îngerul poeziei n-ai cum sã-l mai uiţi. Niciodatã nu ştii dacã e bine sau nu ceea ce scrii, ştii doar cã acea atingere (vorbesc metaforic, spun asta pentru o anumitã persoanã) te obligã, cumva, sã scrii în continuare.
