I
M-am sãturat de asfalt
mai ales vara
când soarele încinge tãlpile
fãcându-le astfel sã plângã.
II
Azi
îmi plimb sufletul pe caldarâmuri de oţel
trupul
l-am lãsat, de mult, în urmã
gãurit, împuşcat
încã este zid între viaţã şi moarte
sau o garã
în care poate sã poposeascã oricine. .
III
Mâine
îmi construiesc propria scarã
pentru a învãţa
sã urc
spre nemurire.
IV
Poimâine
mã voi ascund în spatele unei fotografii
aducându-mi aminte
de primele clipe din viaţã
pe ultimul drum
râd
în timp ce alţii plâng.
V
Voi lãsa în urmã
casele care m-au primit
case care ascund,
probabil în ziduri,
poveşti de dragoste
nopţi de amor interzise
mângâierea bãrbatului ameţit de bãuturã
ţipãtul copilului dezamãgit
lacrimile femeii
care îşi cautã iubirea pe facebook.
VI
Totul pare a fi o piesã de teatru
regizatã de El
în prea multe acte
trupul
fiind nevoit sã se descompunã
multe prea des.
