Îmbrãcat în catifea cobor în sat
cu toate cã s-a dus multã apã pe pârâu rata opreşte în acelaşi loc
unde în urmã cu multe tinereţi pãrinţii mã îmbrãţişau
ştiind cã pruncul lor a scãpat de plug.
Dacã stau bine şi mã gândesc şoferul este acelaşi
nu am cum sã uit acel zâmbet care m-a vegheat
pânã la prima staţie din oraş
în schimbul a cinci ouã şi o gãinã
de vinã este albul
care s-a jucat prin pãrul sãu.
Copiii juliţi în genunchi aleargã pe lângã mine
li se pare ciudat sã vadã pantofi lãcuiţi prin praful lor
îşi dau coate, râd, parcã aş fi un clovn care şi-a uitat rolul
unul dintre ei având mai mult curaj mã roagã sã le cumpãr acadele
sunt musafir
aici aşa este obiceiul.
Având o lumânare aprinsã îmi îndrept paşii spre mormântul lor
nu am mai fost de mult pe la ei,
probabil, de mine le este dor
cimitirul este acelaşi, nimic nu s-a schimbat
pânã şi vecinii sunt aceeaşi
auzisem cã-n altã parte i-ar fi mutat.
Greierii şi-au ridicat propria casã lângã cruce
se joacã cu chitara, cântã, pentru ei viaţa este o bucurie imensã
parcã-l vãd pe El, dupã o zi de Duminicã,
cum la câmp se duce
furnicile şi-au întemeiat muşuroiul printre buruieni
aleargã dintr-o parte în alta parcã ştiind cã iarna le bate la uşã
parcã o vãd pe Ea luptându-se cu viaţa
plinã de troieni.
Îngenunchez sã le sãrut poza lipitã de pe ciment
ochii nu au curajul sã plângã
timpul se opreşte în acest moment
o mânã mã atinge...este tata
un sãrut pe frunte...este mama.
