Prima datã
am crezut cã este umbra
care s-a împiedicat
pierzându-se de trup
m-am înşelat
umbra era la locul ei
îmi zâmbea cu ochiul
şi râdea.
Mi-am adus aminte
costumul avea un buzunar secret
pentru câteva gânduri
care mi-au scãpat
prin porii deschişi de sãrutul femeii
m-am enervat
nu doream
ca trecãtorii, indiferenţi, sã-mi descopere
emoţiile
pentru a-şi bãtea joc de ele
iarãşi m-am înşelat
gândurile erau acolo
şi râdeau.
Mintea se ameţise
de fapt obosise
zgomotul
mã urmãrea
se auzea din ce în ce mai tare
ceva îmi scãpa
şi nu-mi dãdeam seama ce.
Am vrut sã-mi numãr
bãtãile sufletului
dar dupã 45 de secunde
începea alt minut
urlam, ţipam
nu întelegeam nimic
şi repetam, obsesiv, aceeaşi întrebare:
†- Unde sunt restul de 15 secunde?â€
devenisem obositor pentru cei din jur
mã ocoleau
nu cã ar fi fost pentru prima data.
Copiii râdeau
tinerii râdeau
bãtrânii râdeau
toţi râdeau
inclusiv şi eu
dar zgomotul suspina
în sfârşit simţea
cum trãieşte omul
ştiind cã paşii
învaţã scãderea în fiecare zi
era timpul.
Acest lucru mi-a scãpat.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Are dreptate Nicu, ai abordat realist şi filozofic, zic eu, conceptul timpului. Se poate pune întrebarea: trece timpul sau trecem noi? O temã bunã pentru meditaţie. Îmi place foarte mult poezia.
2.
Timpul este cel mai mare inamic al omului: niciodata nu ajunge, niciodata nu ne dam seama cand trece, dar intotdeauna, toti, ajungem acolo spre capat unde ne intalnim cu nostalgiile, cu regretele... Mi-a placut poezia cu o abordare atat de realista.
