Nucii
au îngenuncheat
sãrutã icoana
plâng
nimeni nu mai aleargã
în tãlpile goale.
I-au ridicat din praf
acum se plimbã
la oraş
uitându-şi prispa,
lingura de lemn
castronul
biserica
unde li se aprinde o lumânare
învãţãtorul
care i-a învãţat o rugãciune
dar şi zãvoiul
primelor iubiri
Crengile care le-au protejat copilãria
simt nevoia de iubire
dar azi, ca şi ieri,
dar ca şi mâine
cerşesc milã
nu gratis
oferã lacrimi, suferinţã
poate aud şi ei
şi se întorc
chiar dacã azi
sunt îmbrãcaţi
în catifea.
Pâinea
cartoful copt
cana cu lapte
le hrãneşte bãtrâneţea
în ladã
stau hainele curate
pãrinţii ştiu
Cerul nu i-a uitat.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Sensibilitate şi adevãr în aceste versuri.
2.
E atat de emotionanta aceasta poezie incat impresioneaza si pe ce care mai au parinti si pe cei care i-au pierdut. Pe mine m-a emotionat mult.
