Bunicii şi nepoţii
aleargã împreunã
fiecare bucurându-se
în felul lui:
cei mari
de ultimii ani ai vieţii,
cei mici
de primi ani ai copilãriei.
Cerul,
martorul acestui joc,
preparã din nori
vatã pe bãţ,
din razele lunii acadele,
din soare
cãldurã sufleteascã.
Este bucuria lor
nimeni nu o poate deranja
nici mãcar
acel bãtrân
ce-şi plânge ziua de mâine
primind în schimb
un proces-verbal
încheiat între el
şi Dumnezeu.
Privirea-i obositã
urmãreşte jocul
este curios
dacã totul va fi bine
dacã cele douã generatii
se înţeleg
vrea sã vadã finalul.
Are timp,
nu se grabeşte,
azilul se închide mai pe searã,
este singur
pruncul fiind plecat,
de mult,
în lume.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Atat de trist si-atata de real si-tat maiestrite sunt aceste versuri!
