Autor:	Luis Ionut Popa ( ionut29 ) - [ POEZIE ]
Titlu:	Cetatea

Cetatea, se odihneste, acolo, printre nori chiliile, redute împotriva timpului, sunt uitate de istorie plang, se invelesc in pânza de pãianjen ascuzandu-si umilinta. Chipurile sunt sterse de şarpele ranit retras la temelie acum nu mai striga de doua ori. Fiind trist preotul cheama enoriasii pentru a le citi acatiste zidurile bisericii sunt goale sfintii au intrat in greva. Ea isi cauta familia striga, urla singurãtate spera ca omul sa-i ofere altceva nu doar un mar sau izgonire in nebunie. Doar campia, isi varsã lacrimile in raul ce rupe cotidianul, plugurile nu vor sa intervinã lãsând cetatea sa-si gãseascã viitorul undeva pierdut in amintiri. Clopotnita rãzbate ceata se inalta, un pas in vesnicie.

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	Un tablou lugubru zugravit cu maiestrie in versuri bine construite, undeva la granita dintre realitate si vesnicie. O abordare metafizica care indeamna la meditatie.	Nicu Constantinescu
2.	Versurile sunt ca o poarta catre alta lume, acolo unde istoria intalneste credinta, mitul. Imi plac cetatile medievale si in general perioada medievala si citind aceasta poezie m-am simtit in fata unei cetati misterioase care indeamna la descoperire.

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]