Toamna produce prin copaci
un zgomot
asemãnãtor unui rãzboi nereuşit,
injecteazã frunzele cu frig
apoi le graţiazã,
sunt nevoit sã intru în bucãtãrie
sã-mi încãlzesc
cuvintele la aragaz,
fac flotãri
sã am forţa necesarã
sã opresc planeta la ora de varã,
în zadar,
umbra mea s-a lungit mult
a devenit atât de grea,
încât a spart ţiglele de pe casã.