Din cauza frigului
camera mea
s-a contractat atât de mult,
încât visele mi-au rãmas afarã,
ferestrele s-au micşorat
asemeni unor rame de tablouri
în care personajele pictate
au consumat tot aerul,
pãstrez cuvintele pe sobã
sã nu se prescurteze,
vântul
ca o puşlama de cartier
ridicã tonul
cã nu i-am pus scara
sã se urce pe acoperiş,
melancolia se târãşte pe coate
sã îşi facã loc în elegii,
ceaşca de cafea
nespãlatã de ieri
pare începutul unei suburbii,
ninge abundent
albul îmi striveşte privirea
dureros şi lent,
mã simt ca un mecanic
ce nu îşi mai poate repara
mãcar un sentiment.
