Scriind un poem
despre cum inima mea
bate de la naştere
între labele Sfinxului,
aşa m-a prins pictorul
în tabloul de mãrime naturalã,
la final
în mâna stângã
mi-a pictat o grenadã,
sã ţinã departe singurãtatea
dacã cumva are de gând
sã se mute
din suburbiile oraşului
pe pânzã,
sã sperie scârţâitul lemnului
din care e fãcutã rama,
ar putea degrada culorile,
dupã ce i-a scos cuiul
sã prindã opera în perete,
la scurt timp
s-a auzit o explozie
pe care şi azi
o mai ţin minte,
când am privit pictura
trupul meu
era încarcerat între cuvinte.
